Marijuana, cerşetori, frunza Evei sau stema României. Sunt doar câteva dintre parodiile care au apărut pe internet, la câteva ore de la lansarea controversatului logo turistic al României.Recent lansat la Shanghai, brandul turistic al României, cu sloganul "explore the Carpathian garden", invită la explorarea "grădinii carpatice" în culori vii, care amintesc de natură, soare şi mare, declară surse din turism. Logoul seamănă, însă, izbitor, cu logoul unui proiect de transport internaţional. Controversata frunză, care a aprins astăzi internetul, a dat naştere, imediat, la o serie de glume şi parodii. Piticu, de la care a pornit toată controversa logo-ului, a lansat chiar şi un concurs în această privinţă: ce logo s-ar fi potrivit mai bine? Până acum, a primit mai multe propuneri interesante: 
De joe 
De M 

Ricipogonici caută, de asemenea, explicaţii pentru logo şi propune un altul, mai vechi, dar actual: "Probabil a fost aleasă frunza că doar asta a mai rămas în România şi dunguliţa albastră simbolizând inundaţiile care au făcut prăpăd… Trist ca şi în versurile ştiute de toţi: “Munţii noştri, aur poartă / Noi,cerşim din poartă în poartă.” 
Nu sunt singurii care s-au luat de frunza României. Ionut Iancu crede că Udrea a furat-o de la Traian:  Mos Califar vorbeşte de zonele umede ale turismului, folosind coperta de la Academia Caţavencu: "Deci ce-mi doream dintotdeauna ca bucureştean în materie de turism ? Să văd “cea mai mare zonă umedă din sudul României după Delta Dunării” şi manastirile de pe lângă capitală. 
Pe trombon.ro au apărut, de asemenea, o serie de ipostaze româneşti.  "Romania - tara cu brand de clipart!". În buna tradiţie a Twitterului şi a Facebookului, glumele au curs imediat după lansare. "frunza din logo-ul de ţară reprezintă cât se poate de bine #romania, nu ne ocupăm noi cu tăiatul frunzelor la câini? prin grădina carpatică?", caută explicaţii BogdanRosca. În aceeaşi, idee, badmaddog întreabă: "nu mai bine puneau o frunză de mentă ca şi logo pentru România? "Romania: vizitaţi gradina Carpatilor", Bulgaria " Pe urma treceti la noi, sa cumparati florile", scrie moscalifar. "dragi turişti străini, vă aşteptăm în grădina carpatină. toaleta e după copac. brusturi gasiti voi...", încearcă şi AndyMihail un slogan. "Romania - tara gunoaielor" spune andreiciobica. Pe twitter a apărut chiar şi un user frunza din logo, care spune doar atât: "urăsc toamna". Şi Facebook-ul a făcut loc unor versuri închinate noului logo: "Pe-un picior de plai, / Pe-o gură de rai, / Iată cresc în cale, / Și se coc la soare, / Straturi lungi și late, / Varză și tomate, / Castraveți bogați / În the Garden of Carpați".
|