Zilele următoare vor fi făcute publice rezultatele unor sondaje privind alegerile prezidenţiale, şi în care Băsescu ar acumula în jur de 40% în urma propunerii referendumului pentru Parlament unicameral. Ce mă nemulţumeşte foarte tare este faptul că românii, chiar şi persoane din jurul meu, au pus botul la această vrajeală ieftină.

Trebuie să recunosc că tâmpitul ţarii ( “Şcoala românească scoate tâmpiţi”-T. Băsescu 17.06.09; “Mă consider un produs bun al şcolii româneşti”-T.Băsescu 27.09.09) chiar a făcut o mişcare bună înaintea campaniei, ceea ce se vede şi în sondaje, el mizând pe imaginea negativă a parlamentarilor in ochii românilor. Băsescu se înscrie într-o cursă in care îşi asigură un avantaj faţa de ceilalţi competitori profitând de funcţia pe care încă o mai deţine: doar el, în calitate de preşedinte putea inţia procedura consultării populare. Asta dacă mai trebuia vreo dovadă că mitomanul jonglează cu instituţiile si cu procedurile dintr-un interes strict personal: asigurarea a încă 5 ani de imunitate.

Nu am nimic impotriva ideii de Parlament unicameral, mi-e indiferent, pentru că la noi grupurile de interese sunt cele care conduc ţara, şi nu cei 471 de parlamentari. Problema nu e o camera sau doua, ci modul de funcţionare şi calitatea aleşilor, iar aceste lucruri nu se fixează prin decret prezidenţial. La noi, fie unul, fie 500 de parlamentari e cam acelaşi lucru pentru că am îndoieli că acest stat este unul democratic.

Românii s-au lăsat uşor păcăliţi, în naivitatea multora dintre ei restructurarea parlamentului înseamnă economie la bugetul statului. Cheltuielile Parlamentului sunt infime la nivelul bugetului statului. Nu acolo e gaura în care se scurg banii publici.

Problema financiară a acestei ţări nu vine de la cheltuielile cu Parlamentul, ci din cauza faptului că economia românească nu produce bani din incompetenţa celor care ne conduc, iar puţinii bani care sunt, sunt folosiţi în alte scopuri decât în interesul poporului, ori dispar prin mijloace neelucidate încă de justiţia română. Apoi, ne place sau nu, democraţia costă. Totul trebuie judecat în funcţie de scopuri, de obiective. Dacă iţi propui sa construieşti un bloc cu 2 oameni, s-ar putea să te coste mai mult decât dacă o faci cu 50.

În plus, în ideea că am trăi în democraţie şi că aleşii ne-ar respecta interesele ar trebui ca reprezentativitatea lor să fie mai mare, fiind eronate comparaţiile cu celelate 11 state ale Uniunii Europene cu Parlament unicameral, Suedia, Finlanda, Danemarca, Portugalia, Grecia, Ungaria, Bulgaria, Letonia, Lituania, Estonia si Cipru fiind ţări cu populaţie mult, mult mai mică decât a României. Reprezentativitatea maximă, ideală, e ca numarul membrilor din legislativ să fie egal cu numarul cetăţenilor (democraţia directă). La celălalt capăt, cea mai mică reprezentativitate este aceea când un singur om îi reprezintă pe toţi cetăţenii (totalitarism/dictatură). Pentru că în societăţile moderne nu toţi cetăţenii pot face parte din legislativ, a apărut ideea alegerii unor indivizi care să reprezinte interesele unor grupuri de cetăţeni. Cu cât creşte cota de reprezentare (in prezent avem 1 deputat la 70.000 cetateni), cu atât scade reprezentativitatea.

Iar în ultimul rând, dacă într-adevăr aleşii cred că micşorarea numărului de parlamentari este soluţia pentru salvarea din criză şi pentru o administrare mai eficientă, nu este neapărată nevoie de referendum pentru aşa ceva, acest lucru se poate face printr-o simplă modificare a legii electorale, constituţia neprecizând numărul parlamentarilor sau cota de reprezentare, si putea fi pus pe agenda coaliţiei de guvernare de către PD-L sau chiar introdus în pachetul de legi pe care “Guvernul Boc” şi-a asumat răspunderea. Asta dovedeşte că referendumul cerut de Băsescu nu este altceva decât o modalitate de a-şi atrage votanţi.